Moartea celebrala si donatorii de organe

13872912_1406856902954783_3915639810977685316_n

Dintr-o prelegere a dr. Paolo Bavastro:

“Sa analizam problematica mortii cerebrale si dintr-o alta perspectiva, citind explicatiile fizicianului E. Schrödinger, parintele mecanicii cuantice, care in 1944 pusese intrebarea »Cum se explica prin fizica si chimie procesele din timp si spatiu care au loc in interiorul limitat al unui organism viu? Care sunt caracteristicile vietii?«. Raspunsul lui suna asa: »Cand acel organism continua sa faca ceva, se misca, schimba substante cu mediul intr-o perioada mai lunga decat ne-am astepta de la o bucata de materie moarta. … Candva dispare acea calitate a organismului si ramane doar o bucata moarta de materie… In fizica numim acest fenomen stare de echilibru termodinamic sau stare de entropie maxima« – Astfel, semnele vietii sunt rezistenta pe care o opune organismul prabusirii finale – nu capacitatea de a se reproduce, de a creste, de a se dezvolta, ci faptul ca este capabil sa ramana »in miscare« atata timp. Dupa Schrödinger, capacitatea organismului de a se opune mortii este legata de ordinea caracteristica a moleculelor pentru care nu se aplica legile obisnuite ale fizicii. Atata timp cat un om, un organism traieste, pentru acesta nu sunt valabile legile obisnuite ale fizicii; el nu intra in dezagregare, se elibereaza din entropie; abia in moarte, dupa incheierea procesului de deces se aplica legile fizicii, ale entropiei: organismul intra in dezagregare, organele incep sa se dizolve, se tinde catre un echilibru termodinamic. Dupa considerente pur fizice, un om caruia i-a cedat creierul este un om viu! Organele acestui om pot fi recoltate din singurul motiv ca el inca nu a intrat in stare de entropie, deci este inca viu! In cazul mortilor cerebrali, din punct de vedere biologic, fenomenologic si fizic (dar nu numai) este vorba de oameni vii! Sunt oameni grav bolnavi, oameni aflati pe moarte, insa un muribund este un om care inca traieste.” (Schrödinger, Ce este viata, 1987, Fox Keller – Noua gandire despre viata, 1998)

Dupa Dragomirescu [1996] moartea este incetarea definitiva si ireversibila a vietii, prin oprirea functiilor vitale, fiind rezultatul rupturii echilibrului biologic care este necesar mentinerii vietii, incetarea fenomenelor vitale mergand pana la oprirea activitatii metabolice celulare.

Dr. Paul Byrne, un pediatru si neonatolog american care lupta de zeci de ani pentru informarea populatiei despre ceea ce inseamna cu adevarat donarea de organe, descrie un “mort cerebral” astfel:

“In acest caz, trupul este cald si flexibil. Inima ii bate, are culoare normala, temperatura si tensiune. Majoritatea functiilor exista, inclusiv digestia, excretia si mentinerea unui echilibru al fluidelor cu eliminarea normala a urinei. Va exista adesea o reactie la inciziile chirurgicale, creste tensiunea! Daca este observat o perioada mai lunga de timp, o persoana declarata “in moarte cerebrala” va arata semne de vindecare si dezvoltare si va trece prin perioada pubertatii, daca este copil.”

Dr. Alan Shewmon, profesor de neurologie pediatrica la UCLA, a documentat peste 175 de cazuri de oameni diagnosticati cu “moartea cerebrala”, care au supravietuit o perioada foarte lunga de timp. El argumenteaza ca creierul, la fel ca orice alt sistem din organismul nostru, nu este singurul care defineste o persoana.Un “mort cerebral” este cel mult un muribund fara functii cerebrale masurabile, dar cu functii organice active si de multe ori si senzoriale, de multe ori si cu reflexe… Intrucat nu se poate constata cu precizie moartea tuturor neuronilor si ireversibilitatea tuturor functiilor cerebrale, “moartea cerebrala” este un termen foarte periculos.

Medicul JL Bernat, in lucrarea lui f. importanta cu titlul “Despre definitia si criteriul mortii” (1981) afirma ca “definim moartea ca incheierea permanenta a functionarii organismului ca intreg”.

Expertul Camerei Federale de Medici, prof. Dieter Birnbacher, a declarat deschis in 2010: “Se recolteaza organe de la un organism viu. Trebuie sa admitem ca oamenii aflati in moarte cerebrala nu sunt inca morti, dar ii putem totusi folosi ca donatori de organe. La explantarea organelor unui mort cerebral se scot organe dintr-o fiinta umana vie.”

Asa-numitul President’s Council on Bioethics (SUA) a stabilit clar in 2008: moartea cerebrala nu este un criteriu biologic, in conformitate cu stiintele naturii, pentru pronuntarea mortii. Consiliul de Bioetica admite ca supozitiile facute pana atunci despre legatura temporala si cauzala dintre moartea cerebrala diagnosticata si dezintegrarea functiilor corporale au fost infirmate empiric. Integritatea organismului uman nu este data de suma organelor individuale. Creierul nu este integratorul diverselor functii ale corpului, integrarea este o trasatura emergenta a intregului organism. Credeti ca s-a deranjat cumva industria transplantarii de aceste constatari?

Dr. David W. Evans scrie: “M-am intrebat de ce continui sa incerc sa fac cunoscut adevarul despre transplantare, dupa 35 de ani de eforturi destul de inefective. La inceput m-a motivat descoperirea fraudei stiintifice si intelectuale implicate in definitia de “moarte cerebrala” cand era clar ca se testau doar parti infime din creier. Pe masura ce trecea timpul, motivele tot mai puternice au devenit ingrijorarea in ce priveste modul cum oamenii vulnerabili sunt pacaliti, mai ales de catre autoritatile medicale, cu intentia de a obtine mai multe organe pentru transplant, cu orice pret, dupa cum se pare. Daca milioanele de oameni care au semnat cardurile de donatori in ideea ca vor dona organele “dupa moarte” nu au fost informati ca risca sa fie doar diagnosticati ca morti cu ajutorul unor criterii controversate in lumea medicala, atunci ei au fost inselati, iar “acordul” lor de a dona organe nu este valabil din punct de vedere juridic.”

Conceptul de moarte cerebrala este “empiric si logic FALS”, scrie cercetatorul in neurologie Gerhard Roth.

Psihiatrul Johann-Christoph Student afirma ca este “absolut inacceptabil ca mortii cerebrali sa fie etichetati ca morti si ca ei sunt doar “definiti ca morti deoarece medicii nu au curajul sa admita ca organele sunt extrase pe viu de la persoane care inca au viata in ele”. Medicul internist Linus Geisler sustine ca un “mort cerebral” este o persoana vie careia ii lipsesc anumite functii ale creierului; in procesul mortii, sistemul medical isi permite sa traga linia de separare dintre viata si moarte dupa criterii arbitrare.

Dr. med. Max-Otto Bruker, internist, a declarat:

“In prezent moartea cerebrala este considerata in mod absurd ca moarte totala, desi nu exista dovezi suficiente pentru aceasta afirmatie. Mi-e rusine pentru profesia de medic, pentru colegele si colegii mei care nu se revolta in mod clar fata de modul cum este informata populatia in privinta transplantarii de organe. Prin tacerea lor, ei favorizeaza astfel o afacere intunecata, practicata fara etica si morala, o afacere care ignora demnitatea umana si bagatelizeaza riscurile uciderii unei persoane aflate inca in viata.”

Anestezistii britanici au cerut in anul 2000 ca donatorii de organe sa primeasca anestezie totala, pentru a evita orice fel de durere posibila. Oare cadavrele trebuiesc anesteziate?? Si in Germania s-au vazut multe cazuri in care multi donatori “morti cerebral” se miscau pe masa de transplant, provocand niste socuri extreme personalului medical din sala de operatie, motiv pentru care acesti “morti cerebrali” aflati in moarte nefinalizata primesc de multe ori medicamente relaxante in timp ce sunt spintecati ca sa li se recolteze organele unul dupa altul.

Revista Spiegel a publicat in 1994 un articol cu titlul “Antecamera mortii” in care printre altele gasim urmatorul pasaj: “Cand echipele de chirurgi vin pentru explantare, anestezistul este deja la capul “mortului”. In timp ce chirurgii taie si desfac corpul donatorului de la barbie pana la zona pubiana si prepara si scot organele unul dupa celalalt, anestezistul are sarcina de a controla circulatia sangelui, respiratia, temperatura, adica tot ceea ce medicii numesc “functiile vitale” ale donatorului. Abia cand este fixat si pornit tubul prin care este injectata perfuzia finala in corpul donatorului, vine momentul cand medicii incep sa faca glume si sa se descarce prin ras de tensiunea acumulata. Atunci nu mai e nevoie de sustinerea functiilor vitale. Abia atunci se da comanda: Anestezistul se poate retrage.”

Prof. Coimbra a tinut o prelegere in cadrul congresului “Signs of life” in 2009, in care a explicat ca multi pacienti cu traume cerebrale, chiar atunci cand sunt intr-o coma profunda, au sanse de a-si reveni si de a-si relua viata normala; tesuturile cerebrale pot fi doar in stare de repaos si nu neaparat distruse in urma reducerii fluxului de sange catre creier. Acest fenomen, cunoscut sub numele de “penumbra ischemica”, nu era cunoscut cand au fost stabilite primele criterii neurologice pentru diagnosticul de “moarte cerebrala”.

Testul de apnee (ca treapta esentiala spre diagnosticarea mortii cerebrale!!) poate duce la un colaps intracranian ireversibil al circulatiei sangelui, la emfizeme, la acidoza respiratorie sau chiar la stopuri cardiace, prin care se anihileaza definitiv orice speranta de imbunatatire neurologica a pacientului “testat”.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s