Patriarhul întemniţat al Ierusalimului, Irineu: „Biserica ecumenistă nu este vie, ci moartă, căci minciuna ucide în sine tot adevărul”

La 20 iunie 2015, Patriarhul legitim al Ierusalimului, Irineu I, fiind în stare de arest în Ierusalim s-a adresat către „toată pleroma dreptslăvitoare a Ortodoxiei Universale” cu o Epistolă prin care a condamnat ecumenismul ca erezie, iar Sinodul Pan-ortodox planificat pentru anul 2016 l-a declarat „lipsit de har şi scârbos în faţa lui Dumnezeu”.

După cum e menţionat în Epistola Patriarhului legitim al Ierusalimului, Irineu, „Ecumenismul este un mozaic compus din erezii şi schisme. Ecumenismul este erezie. E o întreagă colecţie plină de toate ereziile şi pervertirile de credinţă, fiindcă ecumenismul adună şi uneşte într-un tot întreg pe toţi: de la cei care stau în Adevăr până la eretici, îi aderă la sine pe demult căzuţii şi pervertiţii în propria credinţă schismatici, chiar şi pe păgâni.”

În mesajul său Patriarhul Irineu îndeamnă: „Ca niciodată, la această etapă decisivă, întâistătătorii Bisericii, episcopii puşi şi chemaţi de Dumnezeu pentru apărarea credinţei, trebuie să adopte atitudinea mărturisitoare a Sfinţilor Părinţi în apărarea Ortodoxiei faţă de cei care o vând şi o supun pe placul lumii acesteia care zace în rău”.

Redacţia noastră publică întregul mesaj al Epistolei Patriarhului Irineu în română şi în greacă:

„Smerenia Noastră se adresează turmei Noastre şi către toată pleroma dreptslăvitoare a Ortodoxiei Universale, către fraţii noştri – întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe, către fraţii noştri întru Hristos – părinţii Sfântului Mormânt.

Având în vedere faptul că răsturnarea şi îndepărtarea Noastră silnică de la conducerea Patriarhiei Ierusalimului ce a avut loc în anul 2005 este necanonică şi nelegitimă, Noi declarăm că suntem unicul adevărat şi legitim Patriarh al Ierusalimului.

În legătură cu faptul că sîntem acuzaţi de erezie, ecumenism, schismă, considerăm necesar a atrage atenţia asupra unui fapt binecunoscut în Biserică: cuviosul Agaton a acceptat liniştit toate jignirile, însă când a fost numit „eretic”, el s-a împotrivit spunând: „acele jigniri eu le-am acceptat pentru că ele sînt folositoare sufletului meu, iar pe aceasta nu o primesc, pentru că a fi eretic înseamnă a fi despărţit de Dumnezeu”.

Astfel procedau Sfinţii noştri Părinţi, astfel ne învaţă să procedăm Mama noastră Biserica.

De aceea, considerăm că este de datoria noastră să declarăm următoarele:

  1. Smerenia Noastră niciodată nu am fost şi nu sînt eretic şi ecumenist. Ecumenismul e un mozaic compus din erezii şi schisme. Ecumenismul este erezie.

E o întreagă colecţie plină de toate ereziile şi pervertirile de credinţă, fiindcă ecumenismul adună şi uneşte într-un tot întreg pe toţi: de la cei care stau în Adevăr până la eretici, îi aderă la sine pe demult căzuţii şi pervertiţii în propria credinţă schismatici, chiar şi pe păgâni. Aici nici nu se pune în discuţie problema pocăinţei, dar ei toţi se consideră egali în cinste în faţa lui Dumnezeu. Unde poate fi adevăr în această adunătură scârboasă? Poate oare pe un arbore să crească şi fructe comestibile şi fructe otrăvitoare? Fructe dulci şi fructe amare? Biserica ecumenistă nu este vie, ci moartă, căci minciuna ucide în sine tot adevărul.

  1. Smerenia Noastră nu am introdus din nou Patriarhia Ierusalimului în Consiliul Mondial al Bisericilor, care este o gloată ecumenistă.

Sînt total de acord, am susţinut şi susţin în orice mod posibil decizia veşnic-pomenitului Patriarh al Ierusalimului Diodor, care în anul 1979 a scos Patriarhia Ierusalimului din Consiliul Mondial al Bisericilor.

Teoria ramurilor, răspândită şi recunoscută în Consiliul Mondial al Bisericilor, este lipsită de temei, odată ce comunităţile care s-au despărţit de Biserică nu sînt ramuri vii, ci ramuri rupte şi uscate. „De nu rămâne cineva întru Mine, se scoate afară ca viţa şi se usucă şi o adună pre ea şi în foc o aruncă şi arde” (Ioan 15,6).

  1. Cu referire la Soborul Panortodox preconizat a se desfăşura în anul 2016.

Preasfinţia sa, Patriarhul Constantinopolului, pregăteşte împreună cu Bisericile Locale Sinodul Pan-ortodox, cică pentru a soluţiona problemele nerezolvate cu care se confruntă Biserica Ortodoxă.

Dar, în primul rând, majoritatea întrebărilor de pe ordinea de zi a Sinodului Pan-ortodox deja au fost rezolvate în cadrul Bisericii Ortodoxe: ecumenismul, relaţiile cu cei de altă credinţă, postul, calendarul, botezul ortodox, căsătoria ş.a.m.d. De aceea, este un mare pericol ca la acest Sobor să aibă loc revizuirea perfidă a teologiei şi antropologiei ortodoxe.

Iar, în al doilea rând, Preafericitul Patriarh al Constantinopolului şi întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe ignoră în totalitate faptul comiterii în anul 2005 a Infracţiunii Universale în privinţa Noastră. Ori ei şi-au împăcat conştiinţa crezând că eu din proprie voinţă m-am „zăvorât”, cerşind şi implorând locul pe tron?

Însuşi Patriarhul Constantinopolului, „stând în locul cel sfânt” a stârnit Schisma în Sfântul Sion, în sânul Bisericii Mame, de unde a strălucit Adevărul şi Lumina în lume.

Sfântul Duh lucrează doar în creştinii ortodocşi care stau în adevăr. El nu poate conlucra cu faptele nelegiuiţilor. De aceea, ignorarea de către întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe a problemei nerezolvate în legătură cu răsturnarea Noastră anticanonică de pe scaunul patriarhal face imposibilă de-Dumnezeu-insuflata desfăşurare a Sinodului şi, în acest caz, el va fi lipsit de Har şi neplăcut lui Dumnezeu.

Ca niciodată, la această etapă decisivă, întâistătătorii Bisericii, episcopii puşi şi chemaţi de Dumnezeu pentru apărarea credinţei, trebuie să adopte atitudinea mărturisitoare a Sfinţilor Părinţi în apărarea Ortodoxiei faţă de cei care o vând şi o supun pe placul lumii acesteia care zace în rău.

Te poţi mântui numai prin întoarcerea la Dumnezeul-Om prin pocăinţă cu toată osârdia şi sub toate aspectele, şi prin asumarea credinţei ortodoxe a Sfinţilor Apostoli, Sfinţilor Părinţi, a Sfintelor Soboare Ecumenice.

Inima Noastră părintească nu mai suportă să vadă Trupul sângerând al Bisericii lui Hristos din pricina nelegiuiţilor şi apostaţilor, şi îndeamnă şi roagă pe toţi membrii Bisericii-Mame a Sionului şi a întregii Ortodoxii, precum şi pe toţi reprezentanţii organelor competente, să vină şi să ajute, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, la restabilirea ordinii canonice în Patriarhia Noastră, ca, odată cu izgonirea satanei şi a îngerilor săi din turma lui Hristos, să ne împărtăşim în Adevăr împreună cu Biserica-Mamă întemeiată de însuşi Hristos, spre slava credinţei şi spre slava poporului Dumnezeului nostru.

Vă trimitem din belşug a noastră binecuvântare, aşteptând oricare muncă cirineică, rugându-ne ca de Viaţă Dătătorul Dumnezeu să-i lumineze pe toţi cu Lumina neapusă a Luminei Sale.

Din Sfântul Oraş Ierusalim, anul 2015, iunie, ziua a 20-a

Al vostru, întemniţatul Patriarh al Ierusalimului,

Irineu I

 

Textul complet il puteti citi de aici.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s