Revolutie sau Martiraj?

De ceva vreme ma framanta acest subiect si nu stiam cum sa-i dau o forma. Nu ca acum am aflat forma cea mai buna, dar nu mai vreau sa aman.

Zace in noi, romanii si nu numai (in noi, crestinii), nevoia unei schimbari in ceea ce presupune societatea: civil si politic. Bezmeticii de asta-toamna, care au iesit in strada, se considerau REVOLUTIONARI si se comparau cu cei din ’89. Ce e drept, s-au asemanat cu aceia; au schimbat un partid cu altul, recte un om cu altul (iar ca sa ne apropiem de realitate, au schimbat papusile intre ele). De ce spun asta?! Si in ’89, ca si acum, s-a luptat cu stomacul si cu blugii de firma, cu sigla la vedere. Iar cei care au orchestrat “revolutia” le-au dat acestora un McMeniu si o pereche de blugi Zara, facuti la Confectia Barlad si nu o litra de ulei si o punga de faina, ca romanul nu mai e taran, e bou si nu stie la ce foloseste uleiul si faina. (Imi cer mii de scuze fata de regnul animal!)

Conform definitiei date de DEX, sustinuta de istorici, revolutia inseamna schimbarea unui regim politic cu alt regim politic. Faptic, singura revolutie romana a avut loc in perioada 1947 – 1964. Atunci toata elita intelectuala romana a fost eliminata, anihilata, ucisa trupeste si sufleteste, valorile acesteia fiind distruse in ochii romanilor simpli, pentru a se impune noua ideologie, care persista si astazi.

Totusi acea revolutie iese din tiparul clasic de revolutie politica, deoarece opozantii noii ordini de atunci au dus o lupta ce continua si astazi si va continua. Asta pentru ca lupta lor nu se rezuma numai la revolutie, ea depaseste acest prag si urca la martiraj, la mucenicie. Ei nu au iesit in strada sa ceara libertate, de ei nu au scris ziarele vremii, nici nu au mentionat pasurile lor. Despre ei nu s-a facut nici un circ cum are loc acuma. Ei au fost discreditati incontinuu, inclusiv de conducatorii tarii, pentru simplul motiv ca erau ortodocsi practicanti. Ei nu au iesit in strada, dar cu toate astea, nu s-au manifestat violent, nu au scandat, protestau in tacere si mentineau teama in comunisti, ca ar putea sa le distruga ideologia prin simpla lor tacere.

Astazi cine si ce sa schimbe? Grosul intelectualilor este o mare de imbecili, de semidocti cu diplome. Sub impresia absolvirii unor studii superioare, a unor titulaturi obtinute exclusiv in salile calde ale cladirilor universitare, considera ca au gasit calea necesara  pe care sa o apuce romanul de rand incat sa iasa din starea precara in care se afla. Dar acesti semidocti au omis: sa-l intrebe pe romanul de rand ce vrea, sa traiasca langa sau precum romanul de rand pentru a-l intelege. Nooooo! Asa ceva este inadmisibil! Cum sa stea vladica si opinca in acelasi loc, in aceeasi camera, la aceeasi masa?!

Daca noi, astia cu diplome, nu discutam cu romanul de rand, care ne plateste studiile, ne plateste educatia, sanatatea, facturile, ne da sa mancam si se roaga pentru noi sa avem o viata mai usoara si nu ca a lor, cum ne permitem noi sa luam decizii in locul lor? Cum ne permitem noi sa-i dam ca exemplu de viata buna vestul european si american, un vest homosexual, drogat, criminal si insetat de inavutire, un vest ce sustine sclavia pentru a putea supravietui? De unde stim noi ce are nevoie romanul de rand daca nu vorbim cu el?

Ii impunem ceva ce el nu doreste si ii injuram averea: credinta, Dumnezeu.

Daca-l vedem napastuit nu ii dam ce are nevoie. Ii oferim de sarbatori (si numai atunci) mancare, prajituri si alte chimicale (ca noi intelectualii nu muncim, e rusinos; cumparam, ca asa ne invata vestul = partidul, daca eram in comunism), haine alte alea, apoi ne laudam peste tot cu isprava noastra. Daca mai avem si un prieten ziarist sau pe la televiziune, mai bine ca afla judetul, chiar toata tara, de cat de darnici si marinimosi suntem. (Ar trebuii sa ne scuipam singuri, ca sa nu ne deochem.) Iar cand vine greul, ii lasam in plata Celui pe care-L injuram, ca asa ne-nvata vestul = partidul.

Ne laudam ca suntem cinstiti, patrioti si, chiar, crestini. Dar ne mancam de cur colegii, vecinii, apropiatii care sunt mai buni profesionisti ca noi, ne imbracam doar cu haine ce poarta eticheta unor marci straine, de renume si nu imbracam haine cu sigla Confectiei Barlad, Il acuzam pe Dumnezeu de toate relele pamantului (de parca El le face si nu noi) si ii jignim pe toti cei care cinstesc sfintele moaste. Si tot noi ne intrebam de ce o ducem rau si ne este rau.

Iar in al doilea rand, o revolutie presupune ca dintr-un loc sa iei ceva/pe cineva si SA PUI IN LOC  altceva/pe altcineva. Intelectualii mei de asta toamna au inlocuit pe unii cu….? Cu ce? Cu NIMIC, ca nu si-au luat raspunderea sa puna pe cineva in loc. Cum se numeste un om care lasa in urma lui nimic, vid? Nihilist, omul nimicului. Iar nimicul nostru nu ofera nici macar o speranta ca ar putea urma ceva bun ca rezultat al actiunilor noastre. Ba dimpotriva, cei cu experienta observa ce nenorociri aducem noi, cu vitejia noastra.

Prin urmare generatia mea este o generatie a nimicului si nu una revolutionara. Nici martiri nu suntem, atat timp cat nu luptam pentru valorile noastre. Ca sa fii martiri trebuie sa te incadrezi intr-o regula “fericiti cei prigoniti“.

In concluzie ce vrem noi de la viata noastra?

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s