Scoala vs Realitate

Putem folosi ceea ce ne învaţă şcoala în practică de zi cu zi? Un subiect de discuţie ce înfierbântă orice dezbătare între elevi/studenţi, chiar persoane cu vârste onorabile, pe de o parte, şi profesorii/instructorii, pe de altă parte. De ce aceste două grupuri? Elevii şi studenţii, în momentul în care pătrund pe piaţa muncii, sunt speriaţi de tot ce văd şi de ce urmează să facă. Lucrează cu programe pe care în şcoala nu le-au studiat, fac diverse acte pe care în şcoala nu le-au învăţat, lucrează cu utilaje pe care profesorii nu i-au învăţat. Concluzia e că şcoala nu te învaţă mai nimic din ceea ce vei face în momentul în care ajungi să lucrezi într-o unitate economică, iar de modul în care tu îţi vei îndeplini atribuţiunile va depinde activitatea altor oameni din aceea unitate şi nu numai. În cealaltă tabără, profesorii susţin sus şi tare că elevul/studentul trebuie să înveţe materia primită la şcoală ca să se poată descurca în viaţă. Pentru a se putea impune în faţa a zeci de elevi, unii profesori vor să-i convingă pe “ucenici” că materia lor este una foarte importantă. Ei bine, cam fiecare are dreptatea lui. Din punctul meu de vedere, adevărul e undeva la mijloc. De ce spun asta? Pentru că elevii/studenţii învaţă mecanic şi nu caută esenţa informaţiilor primite în şcoală, iar profesorii, marea lor majoritate, încă nu au capacitatea de a crea o legătură între materia predată, o informaţie la nivel general, cu una sau mai multe activităţi economice sau tehnice în care se pot pune în aplicare acea informaţie, particularizarea informaţiei. Acum nu vreau să irit pe cineva, cu alte argumente, aşa că voi da exemple din experienţa mea. În liceu şi în facultate am vânat notele pe capete. În liceu aveam nevoie de medie să pot intra la facultate pe loc bugetară, iar la facultate aveam nevoie de medie pentru bursă. La master media nu ma ajutat în nici una din cauze, aşa că mi-am căutat un serviciu pentru a putea câştiga ceva bănuţi. Să încep cu liceul. Culmea, toţi profesorii spunea că materia lor este foarte importantă, cu toate că materii precum logică, psihologia sau filozofia erau pentru mine materii ce mă ţineau încă o oră în plus la şcoală. Romana m-a înnebunit; toţi înţelegeau tristeţe în versurile eminesciene în care eu înţelegeam bucurie. Oricum comentariile le luăm din cărţi. Matematică, fizică şi chimia au fost pentru mine ceva mai esenţiale, bănuind că poate mă vor ajuta. Ei bine, chimia şi fizică de liceu, abia acum îşi arată importanta. Pentru lumea industriei alimentare, chimia şi fizică nu pot fi utilizate separat. Ele întotdeauna se vor influenţa reciproc. Forţa de presare va influenţa compoziţia chimică a mustului, ulterior a vinului, temperatura de macerare sau/şi fermentare va influenţa caracteristicile organoleptice ale vinului, calitatea bentonitei, gelatinei şi a bioxidului de sulf, condiţiile în care acestea vor fi administrate şi lăsate să acţioneze, timpul de acţionare au o influenţa foarte mare asupra rezultatului final: calitatea vinului. Bun! Termin liceul, intru la facultate cu gândul că atunci când termin să lucrez în vinificaţie. Aici începe bătălia pentru bursă: deci note mari. Bineînţeles că şi aici studiez materii care nu îşi aveau rolul în pregătirea mea ca viitor inginer oenolog. Exemplu: economie şi politici agroalimentare (studierea Pianului, a inflaţiei, a diverşilor indici economici), nici acum nu i-am găsit rostul, management (arta conducerii prin care numai anumiţi oameni pot conduce – fiecare noţiune din acel manual am găsit-o în modul de pe care tatăl meu îl are în administrarea fermei familiei) – am studiat istoria acestui domeniu, când de fapt toate informaţiile din acel manual sunt aplicate de la apariţia lui Adam până în prezent, numai că anumite persoane trebuiau numite “părinţii managementului”, marketing – o materie de asemenea cu o serie de “părinţi” (noroc că în câteva veri am vândut struguri în piaţă, să fac rost de bani pentru plecat la facultate, şi am văzut acolo marketingul aplicat; sincer, marketingul nu e neapărat o artă, ci un mod prin care trebuie să termini ziua cu cât mai multă marfa vândută şi cu ceva profit), tehnologia cărnii, tehnologia laptelui, tehnologia panificaţie, electrotehnica, discipline pe care personal nu m-au interesat, dar a trebuit să le studiez. Materiile care au avut un impact foarte important asupra pregătirii mele au fost puţine: tehnologia băuturilor, oenologie, utilaje în industria alimentară, microbiologie, chimie (6 la număr, şi o mică parte din materie avea legătură cu domeniul studiat de mine). Când m-am angajat prima oară, în firma respectivă nu era nici o altă persoană pregătită pentru postul pe care îl ocupăm. Eu aveam pregătirea teoretică, puţină practică, să pot ocupa acel post. Când am văzut ce aveam pe mână, am rămas masca: “UAU!, “Şi eu o să lucrez cu tot cei aici!”, “MAMĂ UNDE AM AJUNS!”, “Şi până la urmă eu ce trebuie să fac?”, “Bă, da’ eu cum o să lucrez cu toate astea?”; efectiv din bucuria că lucrăm undeva, am ajuns să mă panichez că nu ştiam să lucrez cu tot ce aveam pe mână. Până la urmă am luat salopetă şi m-am pus să lucrez cu fiecare utilaj în parte, să-l învăţ şi ştiu ce poate acel utilaj. Acasă lucrăm la fel, dar pe unelte casnice. Nu ştiu cum, o dată m-am uitat pe un tratat să caut o informaţie despre bentonizarea vinului. În acel moment, fiecare frază din acel tratat îşi avea rostul în ceea ce făceam eu în crama. Am înţeles fiecare valoare din acea carte, am înţeles să respectasem toate etapele tehnologice la obţinerea vinului roşu şi alb, tot ceea ce era prezentat în cărţile pe care le aveam eu pusesem în aplicare în tocmai. Chiar şi chimia şi fizica îşi aveau rostul mai mult decât m-aş fi aşteptat. În aceeaşi perioadă am făcut şi masterul. Tot ceea ce am studiat acolo îmi părea banal, acum. În discuţiile cu foşti colegi, toţi spuneau că ei nu folosesc nimic din ceea ce au învăţat în facultate. Ei bine, aveau licenţa pe utilaje de industria panificaţiei, masterul pe controlul calităţii cărnii şi lucrau în domeniul laptelui. Cred şi eu că nu are legătură după atât încrengătura de specializări. Adevărul că marea greşeală a şcolii româneşti este că nu se pune un accent mai puternic pe practică în unităţi mici, medii şi mari, astfel încât învăţăcelul să aibe contact şi să poată înţelege fiecare informaţie primită la şcoală. De aceea 30 sau 40 de ore/săptămână de pregătire teoretică conduc la transformarea informaţiilor din concret în abstract, fapt foarte periculos în pregătirea viitorilor profesionişti. Şcoala trebuie să-i facă pe elevi/studenţi să înţeleagă că rolul ei este de a le arăta unde să caute când au nevoie de o informaţie sau de o lămurire, de ai face să creeze ceva dintr-o informaţie generală prezentată de profesor. Spre exemplu, tehnologia de obţinere a vinurilor albe de calitate este diferită de tehnologia de obţinere a vinurilor albe de masă. Pe baza tehnologiei de obţinere a vinurilor albe de calitate, se pot crea reţete de obţinere a vinurilor de calitate din Feteasca albă, Feteasca regală, Sauvignon blanc, Băbeasca gri etc. Trebuie înţeles un lucru: tehnologia e una singură, universală, şi stă la baza reţetelor care sunt create de tehnologi profesionişti, cei din cramele mari, renumite, sau amatori, cei care îşi fac propriul vin acasă, pentru familia lui. Prin urmare îi sfătuiesc pe elevi şi studenţi să se gândească bine ce vor facă pe viitor, ce meserie vor să practice. Îi sfătuiesc să studieze în amănunt doar acele materii care au legătură cu viitoarea lor meserie, celelalte materii să le studieze doar pentru cultura generală personală (chiar am rugămintea să-i trateze cu respect pe profesorii care predau materii ce nu au un impact mare asupra pregătirii lor profesionale). În disciplinele cu impact major, învăţăceii să caute corelări între fraza predată la şcoală şi ceea ce se întâmplă în realitate (e foarte uşor să vezi în minte această legătură; sintetizează aproape jumătate din tot ce explică un profesor). Ideea cu care părinţii ne bat la cap: “e bine să le ştii pe toate” trebuie înţeleasă cu “e bine să ştii din toate câte ceva”, dar să faci doar ceea ce ştii mai bine. Dacă le faci pe toate, fără să te consulţi cu o persoane pregătite, rişti să nu realizezi ceea ce îţi propui. Eu sper că mi-aţi înţeles ideile şi aştept păreri, pro şi contra legate de acest subiect.

8 thoughts on “Scoala vs Realitate

  1. Oare statul nu suntem noi, poporul? Iar ei (guvernul, parlamentul) sunt doar persoane pe care noi i-am pus sa ne reprezinte? Cred ca ar fi mai corect ca acesti oameni care sustin ca ne reprezinta sa se retraga si sa lase loc unora mai priceputi. Din pacate ei nu pun in aplicare dorintele statului, ei pun in aplicare dorintele lor.

  2. Asta cu “statul sintem noi” este propaganda socialista. Nu, statul nu sintem noi. Noi alegem oameni dintre noi care sa indeplineasca o functie. Functia lor nu este ca sa ofere educatie poporului, pentru ca este imposibil ca o mina de oameni sa stie ce doreste fiecare copil/familie sa faca in viata. Din pacate, oamenii nu cunosc care este rolul statului, ei au impresia ca acei oameni sint alesi ca sa dicteze cetatenilor cum sa-si traiasca viata. Acest lucru este foarte gresit. Oamenii trebuie sa aleaga oameni care au rolul de a oferi securitate si justitie. Atit. Rolul guvernului nu este sa se amestece in educatie, sanatate, industria alimentara, bancara, agricola, metalurgica, auto, etc.

    Eu cel putin, nu am nevoie ca niste oameni care se cred priceputi sa vina si sa-mi spuna mie ce sa-mi invat copiii si cum sa mi-i cresc. Eu nu-i consider deloc “priceputi”, din contra, sint incapabili sa dea astfel de sfaturi.

  3. Exact. Rolul oamenilor din guvern, din parlament este de a realiza un echilibru intre oameni. Din nefericire aceste posturi (ca asta e pana la urma) au fost ocupate de oameni cu o serie de interese, altele decat cele ale poporului si au luat masuri prin care destabilizeaza echilibrul societatii.
    Fac politicienii ceea ce le cer alegatorii? Daca ne uitam la audientele pe care ei le ofera in teritoriul: DA. Numai ca din teritoriu pana la Bucuresti uita ce au discutat si fac cum doresc ei. Statul suntem noi, oamenii, cu toate formele de administrare pe care le-am adoptat. Problema este in oamenii care au ocupat acestei functii, ca nu respecta doleantele oamenilor care i-au pus in acele functii.

  4. Nu, rolul guvernului nu edte ca sa realizezebun echilibru ci sa se asigure ca drepturile oamenilor nu sint incalcate. Da, politicienii fac exact ceea ce le cer alegatorii, adica preiau controlul asupra vietilor lor pentru ca ei sint prea lenesi si dezinteresati ca sa isi respecte responsabilitatile.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s